Noutăți
ELEVII ȘI PROFESORII LTR „ARISTOTEL” INTERESAȚI DE DEZVOLTAREA DURABILĂ A MEDIULUI ȘCOLAR
- 19/11/2021
- Posted by: Dorin Puscasu
- Category: Educație
Anul acesta de studiu elevii liceului nostru sunt implicați în Proiectul finanțat de către GIZ: ,,Accelerarea adoptării bunelor practici privind dezvoltarea durabilă mediului școlar”.
Proiectul este implementat de către AO Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic.
Obiectivul principal al proiectului este crearea unui model de planificare durabilă pentru îmbunătățirea mediului fizic școlar, scopul fiind de a gestiona în mod competent resursele și facilitățile școlare (energie, deșeuri, apă, amenajarea teritoriului, achiziții verde, utilizarea de materiale ecologice etc.), precum și diverse întrebări sociale și financiare asociate, durata implementării fiind august 2021-iulie 2022. Impactul așteptat al implementării proiectul este:
- Nivelul de confort în încăperile școlilor îmbunătățit datorită practicilor bune adoptate;
- Economii de costuri datorate consumului redus de resurse și gestionării îmbunătățite a școlii, inclusiv terenuri și facilități;
- Oportunități de dezvoltare profesională și personală pentru personalul întregii școli și, mai larg, pentru comunitate;
- Școala care servește ca model pentru sustenabilitatea în cadrul comunității, încurajând participarea, incluziunea și interacțiunea cu membrii comunității, promovând în același timp vocea elevilor și abilități de lider;
- Crearea de parteneriate comunitare, care îmbogățesc programul unei școli și adaugă valoarea cu expertiză și sprijin, conectând în același timp școala la alte inițiative comunitare, a îmbunătăți nivelul de confort în încăperile școlilor datorită practicilor bune adoptate.
Elevii în cadrul Proiectului ,,Accelerarea adoptării bunelor practici privind dezvoltarea durabilă mediului școlar” vor evalua mediul fizic școlar, dar și vor implementa proiectele demonstrative mici pentru obținerea succesului într-unul dintre domeniile de interes. Astfel va fi posibilă formarea capacităților membrilor interesați ai comunității școlare prin Crearea unei echipe de comunicare în fiecare dintre cele 10 școli din republică care implementează proiectul pentru a prezenta talentele și pasiunile de mediu ale elevilor.
Ne propunem modelul de planificare durabilă pentru liceu, cu accent pe energie și mediu, să fie adaptat și bine gestionat de elevi, profesori, părinți, să sporească gradul de conștientizare cu privire la problemele de mediu și la modalitățile de abordare a acestora. Copiii, părinții, profesorii să fie inspirați să integreze principiile durabilității în propriile lor stiluri de viață și comunități.