Noutăți
Revelațiile etapei de colaborare a proiectului „Creația lui Mircea Eliade în viziunea tinerilor”
- 07/12/2020
- Posted by: Dorin Puscasu
- Category: Educație
La 30 noiembrie 2020, am dat startul etapei de colaborare a proiectului dedicat creației lui Mircea Eliade, în care putem vorbi despre o dublă experiență: cea de colaborare între elev-profesor, în care am desfășurat o lecție de limbă și literatură română diferită, și cea de colaborare între partenerii proiectului în cadrul unui concurs de erudiție care a avut loc online. Cei doi protagoniști-organizatori sunt elevi ai clasei a XII-a „A”, Novac Loredana și Soltan Vlad.
Prima activitate a cuprins, de fapt, două etape. La prima, am fost îndemnați să ne autoevaluăm ca lectori activi ai nuvelei „Domnișoara Christina”, prin intermediul unui test realizat de profesoara Dănoiu Elena din România, pe platforma digitală Quizalize. Totul s-a întâmplat la 1 decembrie, dată simbolică, întrucât a fost sărbătorită ziua României, zi în care am fost alături de partenerii noștri pe pagina de Facebook a proiectului, făurind un „pod de flori” virtual prin urări și gânduri bune adresate ȚĂRII. Iar miercuri, 2 decembrie, eleva Novac Loredana a realizat o lecție în parteneriat cu profesoara Sorocean Inga. Vom prezenta, pe scurt, impresiile de la această oră.
NOVAC LOREDANA, eleva clasei a XII-a „A”, organizatoare:
„În decursul acestei săptămâni, am avut posibilitatea de a mă simți ,,în pielea” unui profesor și vă spun sincer că a fost cea mai fantastică experința trăită până acum. Subiectul lecției pe care am ales să o organizez a fost: ,,Dimensiuni ale fantasticului în proza lui Mircea Eliade: Nuvela ,,Domnişoara Christina”. Pregătirea și desfășurarea activității popriu-zise s-a produs în patru etape: Informarea (recitirea nuvelei și a criticii literare, căutarea anumitor informații în sursele online); Reflecția (filtrarea informației, elaborarea schiței de proiect); Realizarea produsului și colaborarea (realizarea proiectului de lecție în powerpoint în care am sintetizat produsul final al cercetării, consultarea cu profesoara mea în vederea selectării metodelor/procedeelor didactice prin care să se asigure interactivitatea, estimarea impactului în rândul colegilor); Acțiunea (desfășurarea lecției propriu-zise,în urma căreia am primit și un feed-back, implicându-mi colegii la diferite sarcini de lucru).
Dacă la început colegii mei erau confuzi în privința nuvelei ,deoarece au crezut că opera lui Eliade este doar o nuvelă ce are ca sursă de inspirație folclorul românesc, subiectul ei fiind alungarea unui strigoi care bântuia un conac din Câmpia Dunării, spre final au ajuns la o revelație ce le-a schimbat complet atitudinea inițială: personajul principal nu e o întruchipare a răului, ci o victimă, o tânără care a părăsit această viață în condiții misterioase și care revine în lumea celor vii, în chip de strigoi, pentru a trăi experiența unei iubiri de care nu a avut parte. Am rămas fascinați de ,,drama tristă și fără ieșire a mortului tânăr care nu se poate desprinde de pământ”. După cum afirmă Machiavelli: ,,Nu judeca o carte după copertă”/,,Mulți văd ceea ce pari a fi ,dar puțini înțeleg ceea ce ești”.
Pot adăuga că a fost o plăcere să colaborez cu Doamna Sorocean Inga, profesoara noastră de limbă și literatură română, în realizarea acestui proiect , dumneaei fiind un adevărat mentor și îndrumător pentru mine.Totodată, a fost o experiență inedită ce mi-a lărgit orizonturile cunoașterii și mi-a oferit oportunitatea de a realiza o lecție din perspectiva elevului.”
INGA SOROCEAN, profesoară:
„Ideea de a face o lecție diferită de toate celelalte a fost una spontană, iar Loredana a demonstrat inițiativă și motivație pentru a accepta provocarea. Ea și-a asumat nu doar lectura analitică a nuvelei, ci și rolul de interpret al operei, a venit cu propuneri constructive pentru realizarea proiectului didactic, iar competențele digitale i-au fost de mare folos. Cred că a fost și o cercetare metodico-didactică pentru ea, întrucât și-a dat seama la momentul potrivit că lecția trebuie să se bazeze pe un dialog continuu cu propriii colegi, iar metodele didactice pe care i le-am sugerat să le utilizeze au transfigurat esențial produsul inițial. Sper că a înțeles cât de mult lucrează un cadru didactic pentru a desfășura o lecție interesantă, interactivă și memorabilă.”
LACHI EVA, elevă în clasa a XII-a „A”, participantă:
„Discutând astăzi la lecție despre această nuvelă, am resimțit fiorii din timpul lecturării acesteia, deoarece am analizat dintr-o perspectivă diferită acțiunile domnișoarei Christina și le-am justificat prin posibilitatea nerealizarii iubirii în viața ei. A fost o lecție în care am avut revelații, încercând să elucidăm niște mistere. Mulțumim foarte mult!”
Concursul de erudiție „Ce? Unde? Când?”, care s-a desfășurat joi, 3 decembrie, a reunit cei mai activi elevi din cadrul proiectului nostru dedicat lui Mircea Eliade. Cele 38 de întrebări au fost repartizate în 4 categorii: Biografia, Opere, Citate și Întorsățele ( titluri inversate, de exemplu: Divorț în pământ va fi Nuntă în cer). Au participat 3 echipe de tineri entuziaști, reprezentate de câte un căpitan. Două dintre ele, formate din elevii clasei a XII-a „A” și , respectiv, a XII-a „U”, de la noi din liceu, au fost prezente în sala de lectură, iar a treia echipă, formată de elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din România, a jucat la distanță, legătura online fiind asigurată prin Googlemeet. Rezultatele concursului sunt următoarele:
Locul I – echipa clasei a XII-a „A”, LTR „Aristotel”, 28 puncte
Locul II – echipa clasei a IX-a, CN „Gheorghe Țițeica”, 27 puncte
Locul III – echipa clasei a XII-a „U”, LTR „Aristotel”, 21 puncte
Ne-a bucurat enorm faptul că a urmat o evaluare a activității pe pagina de facebook a proiectului, unde am primit aprecieri din partea partenerilor din România și din partea membrilor administrației, a profesorilor și părinților. Prezentăm doar câteva reacții:
VLAD SOLTAN, organizator:
„ Cele 3 echipe s-au descurcat de minune la întrebările provocatoare despre biografia și operele scriitorului. Pandemia și granițele ce ne despart de colegii noștri din România nu au fost o problemă! Jocul a decurs după un model hibrid, îmbinând spațiul virtual cu cel fizic. Sperăm că toți participanții au învățat ceva nou și că s-au distrat. Abia așteptăm să ne vedem la următoarea întrunire virtuală! ”
INGA SOROCEAN, profesoara-coordonator, Moldova:
„O zi superbă și o lecție de erudiție de nota 10! Felicitări, Vlad! Ne-ai aruncat nu doar în valurile literaturii, ci și în cele ale geografiei, ziaristicii, istoriei, filosofiei etc. Ce călătorie amețitoare a fost! Cred că și partenerii noștri din RO au multe de spus. Nu pot să nu menționez că e minunat atunci când și profesorul învață de la discipoli.”
ELENA DĂNOIU, profesoara-partener, România:
„Organizare fără cusur. Te felicit, Vlad, pentru calitatea întrebărilor, pentru inventivitate și creativitate. Atmosfera la voi, impresionantă. Se vede exercițiul îndelungat al lucrului în echipă. Absolut admirabil. Personal, am fost tare emoționată. Mă bucur peste poate că ne cunoaștem. Bravo, copii! Doamnă profesoară, mă înclin!”
DARIA CIOBANU, elevă în clasa a IX-a, România:
„A fost un tip de experiență fără precent pentru noi, cei din România, însă, indubitabil, unul care va întârzia în gândurile noastre! Pe lângă modul de organizare admirabil, am fost intrigată când am aflat cât de frecvent practicați acest joc și îmi propun să implementez acest obicei ingenios în activitățile mele. Nu este o noutate să mă inspire modul în care trăiți și în care percepeți lumea și vă mulțumesc adânc pentru asta!”
ANDREI FLORIAN PREDESCU, elev în clasa a IX-a, România
„Te felicit, Vlad! Calitatea și diversitatea întrebărilor demonstrează încă o data nivelul vostru de pregătire, de cunoastere, de implicare și de seriozitate în abordarea diverselor teme. Mi-a făcut o deosebită plăcere să particip la acest concurs în urma căruia am învățat multe lucruri, v-am observat modul de organizare care s-a desfășurat în condiții excelente. Bonusul principal constă în dobândirea unor informații prin intermediul unui joc competitiv. Toți participanții s-au descurcat grozav. Bravo organizatorilor!”
Aceste aprecieri ne dau aripi, ne face să fim cutezători, să fim activi și să facem tot posibilul ca în etapa finală a proiectului să culegem roadele dulci ale muncii noastre.
Novac Loredana, Soltan Vlad, clasa a XII-a A
Coordonat: dr. Sorocean Inga, profesoară de limba și literatura română